Puțini realizăm că progresul tehnologic și confortul cotidian sunt strâns legate de consumul de energie; și mai puțini reflectăm asupra costurilor reale ale petrolului pe care îl utilizăm zilnic. Ne concentrăm prea mult pe prețul la pompă, ignorând urmele din aer, apă și sol cauzate de activitatea intensă a rafinăriilor.
Benzina care face posibilă o călătorie de vacanță sau plasticul din sticlele care ne țin apa rece în zilele toride provin dintr-un proces industrial complex, care epuizează atât resursele naturale finite, ci eliberează în aer, apă și sol substanțe nocive, uneori cu efecte imposibil de stopat.
În fiecare minut, rafinăriile din întreaga lume procesează mii de barili de petrol, transformându-i în produse esențiale traiului de zi cu zi, iar prețul ”ascuns” este uriaș: emisii de carbon, degradare ecologică, contaminare a apei și deteriorarea sănătății umane.
Cum funcționează rafinăriile petroliere?
Rafinăriile transformă acest amestec complex de hidrocarburi în benzină, motorină, kerosen, păcură, lubrifianți și multe altele. Procesul include mai multe etape chimice și fizice: distilarea, cracarea catalitică, hidrotratarea și amestecarea, fiecare dintre acestea cu un consum ridicat de energie și generator de numeroase substanțe reziduale periculoase.
Fiecare etapă a rafinării implică degajarea de poluanți. În cadrul distilării, petrolul brut este încălzit la temperaturi extrem de ridicate (proces care implică arderea combustibililor fosili). Rezultatul? Emisii masive de dioxid de carbon (CO₂), unul dintre principalii factori care contribuie la schimbările climatice. În plus, cracarea catalitică – procesul prin care hidrocarburile mai grele sunt descompuse în produse mai ușoare – eliberează oxizi de azot (NOₓ) și compuși organici volatili (COV), ambii extrem de dăunători pentru calitatea aerului.
Principalele surse de poluare generate de rafinării
Activitatea rafinăriilor petroliere afectează mediul înconjurător în mai multe moduri, de aceea este important să înțelegem fiecare dintre aceste surse pentru a evalua gravitatea problemei.
În primul rând, rafinăriile sunt surse majore de poluare a aerului. Pe lângă dioxidul de carbon, acestea emană și alte gaze nocive: metan (CH₄), dioxid de sulf (SO₂) și oxizi de azot. Compușii organici volatili și particulele fine (PM2.5 și PM10) reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană, provocând boli respiratorii, cardiovasculare și chiar cancer. O problemă notabilă este flaring-ul – arderea gazelor excedentare, care eliberează cantități uriașe de CO₂ și funingine în atmosferă. Deși este utilizată ca măsură de siguranță, această practică agravează poluarea aerului și contribuie la fenomenul de încălzire globală.
Rafinăriile petroliere generează, în egală măsură, cantități uriașe de ape reziduale care conțin hidrocarburi, metale grele și alte substanțe toxice. Aceste ape sunt deversate în râuri, lacuri sau mări, fie direct, fie după tratamente insuficiente. Rezultatul este distrugerea habitatelor acvatice, moartea faunei și contaminarea surselor de apă potabilă.
Substanțele chimice rezultate din rafinare pot contamina și solul prin scurgeri și depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor. Acest tip de poluare este greu de remediat, devin practic inutilizabile fără intervenții costisitoare de remediere.
Impactul poluării generate de rafinării nu se limitează la mediu, ci pot fi observate efecte și asupra sănătății umane. Expunerea prelungită la poluanții emiși de rafinării poate cauza afecțiuni cronice (precum astmul, bolile pulmonare obstructive cronice (BPOC) și diferite tipuri de cancer. Persoanele care locuiesc în apropierea rafinăriilor sunt printre cele mai afectate, neavând acces la resurse pentru a-și proteja sănătatea.
Politica de CSR: câte companii petroliere respectă sistemul de management de mediu?
Conceptul de Responsabilitate Socială Corporativă (CSR) a evoluat dintr-o inițiativă benevolă în fundament al strategiei de afaceri, în special în industriile cu impact ecologic ridicat, cum este industria petrolieră. Deși multe companii din acest sector își declară public angajamentul față de protecția mediului, câte dintre ele respectă cu adevărat standardele riguroase ale unui sistem de management de mediu?
BP, Shell, Chevron sau ExxonMobil includ în rapoartele anuale capitole detaliate despre politicile de CSR și inițiativele de management de mediu, așa cum sunt stabilite concret în certificare ISO 14001. Aceste rapoarte promovează investiții în tehnologii mai curate, proiecte de restaurare ecologică și angajamente pentru reducerea emisiilor de carbon.
Studiile și analizele independente arată că nivelul de respectare a politicilor de mediu în cadrul industriei petroliere variază considerabil de la o companie la alta și, uneori, chiar între diferite operațiuni ale aceleiași companii. Equinor din Norvegia este considerată lider în CSR, datorită integrării standardelor de mediu în toate procesele operaționale. Equinor și alte companii similare au făcut tranziții semnificative către surse de energie regenerabilă și au stabilit obiective ambițioase pentru a deveni neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.
Un obstacol major în calea respectării stricte a sistemelor de management de mediu este costul ridicat al implementării acestora. Pentru companiile petroliere, integrarea unor tehnologii avansate de control al poluării și reducerea emisiilor implică investiții de miliarde de dolari. În contextul în care industria se confruntă cu fluctuații constante ale prețului petrolului și cu cerințe de profitabilitate pe termen scurt, multe companii aleg să prioritizeze interesele economice în detrimentul celor ecologice.
Un alt factor care limitează eficiența implementării CSR este lipsa unui cadru de reglementare unificat la nivel global. În timp ce țările dezvoltate impun cerințe stricte de mediu, multe națiuni în curs de dezvoltare – unde se desfășoară o mare parte a operațiunilor de extracție și rafinare – au reglementări mai slabe sau insuficient aplicate. Acest decalaj permite companiilor să opereze în moduri care ar fi inacceptabile în alte părți ale lumii.
